Insulină

Insulina este un hormon produs de celulele beta pancreatice, care ajută organismul să distribuie energia după mese și între mese. Scade glicemia, ajută mușchii și țesutul adipos să preia nutrienți, reface glicogenul, influențează sinteza proteinelor, limitează descompunerea excesivă a grăsimii și previne producția necontrolată de cetone. Insulina nu este un dușman. Fără ea, viața normală este imposibilă, iar în diabetul de tip 1 deficitul sever devine periculos.

În același timp, insulina cronic crescută pe fond de rezistență la insulină este asociată cu obezitate, ficat gras, tensiune crescută, lipide modificate și diabet de tip 2. Trebuie deosebite creșterile normale după masă, insulina injectată pentru diabet, deficitul de insulină și hiperinsulinemia compensatorie. Aceeași moleculă poate fi salvatoare, semnal normal sau semn al unui sistem suprasolicitat, în funcție de context.

Ce face insulina

După masă, glucoza și aminoacizii stimulează secreția de insulină. Hormonul ajută celulele să folosească glucoza, ficatul și mușchii să stocheze glicogen, iar țesutul adipos să păstreze energia. Participă și la sinteza proteinelor și influențează echilibrul electroliților, inclusiv intrarea potasiului în celule. De aceea modificările insulinei pot influența nu doar glicemia, ci și slăbiciunea, palpitațiile, crampele și starea generală.

Între mese, insulina scade, iar organismul folosește mai activ rezervele de energie. Ficatul menține glicemia prin glicogen și gluconeogeneză, țesutul adipos eliberează acizi grași, iar la insulină scăzută se pot forma corpi cetonici. Este o schimbare normală între moduri metabolice. Problema apare când insulina este periculos de mică în diabetul de tip 1 sau prea mare prea des în rezistența la insulină.

Rezistență la insulină

În rezistența la insulină, celulele răspund mai slab la semnalul hormonului. Pancreasul trebuie să secrete mai multă insulină pentru a menține glicemia normală. Cu mult înainte de diabet evident, o persoană poate avea insulină crescută, talie în creștere, foame după mese, somnolență, trigliceride mari și ficat gras. Glicemia poate părea încă normală deoarece compensarea funcționează.

Reducerea încărcăturii glicemice, scăderea grăsimii viscerale, antrenamentul de forță, mersul după mese, somnul și proteinele suficiente pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină. Nu totul se reduce la carbohidrați. Stresul cronic, lipsa somnului, inflamația, unele medicamente, tulburările hormonale și pierderea masei musculare afectează și ele răspunsul țesuturilor. Alimentația low-carb funcționează mai bine când face parte dintr-o rutină de recuperare.

Insulină și keto

În keto și LCHF, nivelul insulinei scade de obicei deoarece sunt mai puțini carbohidrați rapizi și mai puține vârfuri glicemice. Acest lucru poate ajuta mulți oameni cu rezistență la insulină, prediabet și diabet de tip 2. Dar insulina nu trebuie să scadă la zero. Este necesară pentru metabolismul proteinelor, controlul cetonelor, electroliți și funcția normală a țesuturilor. Chiar și în keto strict, corpul păstrează un semnal bazal de insulină.

Persoanele care folosesc insulină sau medicamente care pot provoca hipoglicemie trebuie să fie prudente când trec la low-carb. Dozele pot deveni mai mici, dar oprirea bruscă pe cont propriu este periculoasă. În diabetul de tip 1, insulina este vitală indiferent de carbohidrații din dietă. În diabetul de tip 2, schimbarea terapiei depinde de glicemie, medicamente, rinichi, cetone, alimentație și monitorizare medicală.

Cum se interpretează markerii

Insulina à jeun poate ajuta la descrierea fondului metabolic, dar nu trebuie citită separat de glicemie, HbA1c, peptid C, lipide, talie, tensiune și starea ficatului. Insulina mică la o persoană sănătoasă pe LCHF și insulina mică în diabet autoimun sunt situații diferite. Un răspuns insulinic mare după o masă cu proteine și insulina cronic crescută à jeun au și ele sensuri diferite.

Scopul practic nu este demonizarea hormonului, ci refacerea dinamicii normale. După mese, insulina trebuie să crească. Între mese, trebuie să scadă. Țesuturile trebuie să răspundă adecvat. Alimentația bună, mișcarea, somnul, reducerea grăsimii viscerale și terapia potrivită pot ajuta la refacerea ritmului. Hipoglicemia, slăbiciunea bruscă, glicemia mare, cetonele sau suspiciunea de diabet cer evaluare medicală.