Există un „test de acasă” popular pentru rezistența la insulină, bazat pe compararea grosimii pliului cutanat deasupra și dedesubtul buricului. Acesta este propus ca o metodă rapidă de autoevaluare fără analize și examinări.
Esenta metodei este următoarea: trebuie să stai drept, să te relaxezi și cu două degete să prinzi pliul cutanat-adipos mai întâi cu 2–3 cm deasupra buricului, apoi cu 2–3 cm dedesubt. Dacă pliul de dedesubt este vizibil mai gros decât cel de deasupra (uneori se vorbește despre o diferență de peste 30–40 %), aceasta este interpretată ca un semn al unei posibile rezistențe la insulină.
De unde a apărut această idee
Rezistența la insulină este o stare în care celulele răspund mai puțin la insulină, iar organismul trebuie să producă mai mult. Insulina rămâne un hormon anabolic: aceasta stimulează acumularea de grăsime și încetinește descompunerea acesteia.
La un nivel cronic crescut de insulină, grăsimea este adesea depusă în zona abdominală. De aceea a apărut ipoteza că redistribuirea grăsimii în partea inferioară a abdomenului poate fi un marker indirect al tulburărilor metabolice.
De ce pliurile pot diferi
Grosimea diferită a pliului deasupra și dedesubtul buricului apare frecvent, dar cauzele sunt semnificativ mai multe decât doar insulina:
- particularitățile anatomiei peretelui abdominal anterior;
- tipul de distribuție a grăsimii determinat genetic;
- scăderea tonusului mușchilor abdominali;
- diastaza după sarcină;
- retenția locală de lichide;
- balonarea intestinului;
- modificările legate de vârstă ale pielii și fasciei;
- tipul general de obezitate abdominală.
Este important să înțelegem că cu degetele prindem doar grăsimea subcutanată. Grăsimea viscerală, care este direct legată de riscurile metabolice, nu poate fi evaluată în acest mod.
Când acumularea abdominală de grăsime este într-adevăr legată de RI
Insulina activează enzima lipoproteinlipaza în țesutul adipos abdominal, accelerând acumularea de grăsime. În același timp, aceasta suprimă lipoliza. În combinație cu stresul, sedentarismul, excesul de carbohidrați rapizi și tulburările de somn, acest lucru poate intensifica acumularea de grăsime în zona taliei.
Cu toate acestea, simpla prezență a unui volum mai mare de grăsime în partea inferioară a abdomenului nu este echivalentă cu un diagnostic. Aceasta este doar un posibil semn indirect al unei distribuții nefavorabile a țesutului adipos.
Ce indicatori indică cu adevărat rezistența la insulină
Pentru evaluarea stării se folosesc markeri de laborator și date clinice:
- insulina pe nemâncate;
- glucoza pe nemâncate;
- indicele HOMA-IR;
- trigliceridele și HDL;
- circumferința taliei;
- prezența steatozei hepatice la ecografie.
Rezistența la insulină poate fi chiar și la o persoană fără un abdomen proeminent.
Și invers — un abdomen inferior proeminent poate fi observat la valori metabolice normale.
De ce „testul pliului” nu este de încredere
Metoda nu este standardizată. Nu există un punct de măsurare precis, o forță de comprimare, norme pentru sex și vârstă. Rezultatul depinde de tehnica de prindere și de evaluarea subiectivă „cu ochiul”.
În plus, testul nu ia în considerare calitatea alimentației, nivelul de activitate fizică, fondul hormonal, stresul și alți factori care influențează metabolismul.
Funcționează testul sau nu
Ca instrument de diagnostic — nu, testul nu funcționează. Diferența dintre pliurile deasupra și dedesubtul buricului nu confirmă și nu exclude rezistența la insulină.
Ca un motiv de a atrage atenția asupra distribuției grăsimii și de a verifica indicatorii metabolici — poate fi util. Dar concluziile finale ar trebui să fie făcute doar pe baza analizelor și a evaluării complexe a stării organismului.
Lăsați-vă părerea despre testul "Test simplu pentru rezistența la insulină":