Au toate bolile degenerative o cauză comună?
La majoritatea bolilor degenerative, autorul evidențiază un „cadru” comun: inflamația cronică, stresul oxidativ, deteriorarea membranelor și disfuncția mitocondrială. Acest lucru face ca celulele (în special neuronii) să fie energetic slabe și vulnerabile la cascadele de distrugere, care în timp se manifestă ca boala Alzheimer, Parkinson, tulburări vasculare și alte patologii cronice.
Nutriția este considerată principalul regulator al rezistenței: în cazul deficitului de nutrienți cheie, protecția antioxidantă și regenerarea țesuturilor nu reușesc, iar efectele toxice și inflamatorii încep să „accelereze” degenerarea.
Efecul remarcabil al practicării unei nutriții bune încă de la început
Nutriția timpurie - de la perioada intrauterină până la copilărie - stabilește un program pe termen lung pentru funcționarea organismului. Autorul subliniază că genele au „comutatoare”, iar nutriția poate influența ce programe vor fi activate: cele de apărare sau cele distructive.
O rețea antioxidantă puternică și o aprovizionare adecvată cu vitamine, minerale și grăsimi încă din copilărie cresc rezistența la inflamație și radicalii liberi, reducând probabilitatea îmbătrânirii premature și a bolilor degenerative.
Mercur: ucigașul tăcut
Mercurul este descris ca un neurotoxin ascuns, care se acumulează treptat și afectează cele mai sensibile sisteme: membranele neuronilor, enzimele și mitocondriile. Ca rezultat, producția de energie scade, iar neuronii devin mult mai susceptibili la excito-toxicități.
Legătura cheie: mercurul interferează cu transportul și utilizarea glutamatului, contribuie la intrarea excesivă a calciului în celule și, în același timp, distruge reglarea intracelulară a calciului - acest lucru amplifică cascadele distructive și crește riscul de neurodegenerare.
Fluor: Ce ne-au făcut acum?
Fluorul este prezentat în carte ca un factor toxic sistemic, capabil să amplifice stresul oxidativ și să interfereze cu reglarea mineralelor și enzimelor. Autorul evidențiază în special vulnerabilitatea copiilor și a femeilor însărcinate din cauza influenței asupra sistemului nervos în dezvoltare.
Concluzia practică - minimizarea expunerii la fluor din apă și surse stomatologice și, în paralel, susținerea sistemelor de apărare ale organismului cu nutrienți care reduc toxicitatea (în primul rând calciu, magneziu și antioxidanți).
Alte metale toxice de evitat
Printre alte metale periculoase, autorul menționează în primul rând plumbul, cadmiul și aluminiul. Mecanismul lor comun - amplificarea deteriorării prin radicali liberi, perturbarea enzimelor și membranelor, deteriorarea conductivității nervoase și creșterea inflamației.
Este important: chiar și nivelurile relativ „scăzute” devin mai toxice pe fondul deficiențelor de zinc, seleniu, calciu, magneziu și antioxidanți - de aceea protecția împotriva metalelor la autor este întotdeauna legată de restabilirea statutului nutrițional și a capacităților de detoxifiere ale organismului.
Controversa vaccinurilor
Autorul susține că o parte din „succesele” vaccinării sunt atribuite acesteia retroactiv: multe infecții au început să scadă brusc chiar înainte de vaccinările în masă datorită îmbunătățirii nutriției, sanitației și calității apei. El subliniază în mod special rolul statutului nutrițional (în special al vitaminei A) în susceptibilitatea la infecții și riscul de complicații: copiii care se hrănesc bine suportă bolile mai ușor și cu consecințe mai mici.
Apoi, el aduce argumente că vaccinurile nu oferă întotdeauna o imunitate stabilă și de lungă durată și că, în timpul unor focare specifice, o proporție semnificativă a celor infectați a fost printre cei vaccinați. Folosind exemplul rujeolei, autorul pune accent pe problema reacțiilor adverse (în special la femei) și pe faptul că comunitatea medicală poate fi, de asemenea, îngrijorată de „reacții neprevăzute”, astfel încât alegerea strategiei de prevenire o leagă nu doar de injecții, ci și de restabilirea nutriției și a rezistenței imune.
Aditivii alimentari care pot ucide: Gustul care ucide
...