Beriliu — este un metal ușor și rezistent, care, datorită conductivității sale termice și electrice ridicate, este utilizat pe scară largă în domeniul aerospațial, electronică și energie atomică.
În ciuda avantajelor sale tehnologice, beriliul este toxic și necesită un control strict în utilizarea acestuia.
Istorie și origine
Beriliul a fost descoperit în 1798 de chimistul francez Louis-Nicolas Vauquelin, care l-a izolat din mineralul beril. Totuși, metalul pur a fost obținut mai târziu — în 1828, datorită lucrărilor lui Friedrich Wöhler.
În secolul al XIX-lea, beriliul a fost folosit sub formă de compuși în industria sticlei și ceramicii.
În secolul al XX-lea, a început să fie aplicat activ în energia atomică și industria aerospațială.
Impactul asupra sănătății umane
Beriliul este toxic și periculos prin inhalarea prafului său.
Expunerea cronică poate provoca beriliom — o boală inflamatorie a plămânilor, care poate evolua în fibroză. Boala se dezvoltă lent, simptomele pot apărea după luni sau chiar ani.
La interacțiunea cu beriliul, pot apărea:
- tuse;
- respirație dificultoasă;
- durere în piept;
- disconfort general.
De asemenea, pot apărea reacții alergice, inclusiv cele cutanate.
Creșterea sensibilității la beriliu face ca acesta să fie deosebit de periculos chiar și la doze minime de expunere.
Măsuri de precauție
Lucrul cu beriliul necesită respectarea strictă a măsurilor de siguranță. Este necesară utilizarea echipamentului de protecție individual:
- măști respiratorii — pentru a preveni inhalarea prafului;
- mănuși — pentru a evita contactul cu pielea;
- ochelari de protecție — pentru a proteja ochii.
Camera de lucru trebuie să fie bine ventilată sau echipată cu sisteme de ventilație.
Examinările medicale regulate permit detectarea timpurie a semnelor de intoxicație.
Deșeurile care conțin beriliu trebuie eliminate separat, conform normelor ecologice.